Bătăi de inimă în cer

de Radu Iova – Slatina


 

În România la data de 15 octombrie în fiecare an este marcata Ziua Națională de Comemorare a Copiilor care au murit în pântecul mamei sau până la majorat. Această zi este legiferată de Legea 186/2024, care stipulează că în fiecare an la data de 15 octombrie va fi „Ziua Națională de Comemorare a Copiilor care au murit în pântecul mamei sau până la majorat”, sub titlul generic „Ziua Părinților îngeri”. Această Lege a fost publicată în M. Of. 552/ 13.06.2024.
Administrațiile publice centrale și locale, ONG-urile care își manifestă disponibilitatea, pot organiza activități și evenimente publice centrate pe marcarea acestei zile.
Chiar dacă sunt neasigurați, părinții de „îngeri”, primesc de la stat 10 ședințe de consiliere psihologică, gratuit, termen de 6 luni. Decontarea o face Ministerul Muncii, Familiei și Solidarității Sociale (MMFSS), prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), apoi prin agențiile județene de profil subordonate (și/sau a municipiului București). Legislația aferentă, printr-o HGR.
Despre durerile sufletești ale unor asemenea părinți, încearcă anumite ipoteze medicina, psihologia, sociologia, dar adevăratele traume sufletești (uneori chiar prăbușiri depresive), le știu doar acei părinți și Dumnezeu. E o realitate delicată, intimă, înțeleasă foarte puțin.
O anchetă realizată de publicația „The Lancet” în anul 2021, a apreciat că aproape 23 de mil.de sarcini sunt pierdute spontan anual pe mapamond; procentual, 15,3% din sarcinile înregistrate.
E trist și coroziv sufletește, că mamele care au sufletele îndoliate își caută o vină retroactivă într-un anumit moment, sau zi, noapte, sau o activitate. Derulează în mintea lor anumite evenimente defavorizante pe care le-ar fi putut evita. Ele cred cu tărie că ar fi existat o soluție.
Desigur că unele viitoare mame trec prin niște probleme biologice (de exemplu de genetică), altele medicale ivite pe parcurs (anomalii cromozomiale ale embrionului).
Investigațiile medicale au mare importanță, mai ales după mai multe pierderi de sarcini. Uneori nu se poate stabili o cauză cu precizie. O mare importanță o are maniera în care sunt transmise informațiile medicale personalizate către o gravidă.
Au fost femei care au optat voluntar pentru întreruperea sarcinii, apoi au regretat foarte mult, în repetate rânduri, copilul pe care l-ar fi avut…Uneori o asemenea decizie a fost influențată/determinată de reacția partenerului, a familiei, a anturajului.
În mod firesc, apar reacții de răspuns: vinovăție, furie, pierderea respectului de sine, prăbușiri sufletești, uneori chiar depresii… Cei din jur, familia extinsă, rude, prieteni, colegi de muncă ș.a., încearcă o consolare, poate din suflet, poate formală, fără să înțeleagă suferința femeii; uneori o asemenea femeie se gândește cu groază că s-ar putea să nu mai aibă altă sarcină…În asemenea cazuri se produce „Doliul nerecunoscut”…sănătatea mintală post-factum poate fi profund alterată…
Dincolo de toate acestea, schimbarea începe atunci când oamenii au curajul să vorbească despre ceea ce îi doare și își propun să adune și să împărtășească poveștile mamelor care și-au pierdut copiii doriți.
Ziua Părinților de Îngeri nu poate schimba cele întâmplate. Nu poate întoarce timpul si nu poate umple brațele rămase goale pentru a reda unei familii copilul pierdut, dar poate schimba felul în care privim această suferință. Trebuie sa invatam sa ascultam cuvintele greu rostite de aceste familii.
Astazi sa ne aducem aminte de ingerii care nu mai sunt si de parintii acestora care nu înceta niciodată să-i iubească!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *