Departamentul Comunicare UZPR
În zilele de 15, 16 și 17 octombrie a avut loc, la Timișoara, întâlnirea regională a conducerii UZPR – președintele UZPR Dan Constantin, vicepreședintele Emil Stanciu, Lavinia Betea, membru al Consiliului Director, Andreea Crețulescu, membru al Consiliului Director – cu reprezentanți ai filialelor din sud-vest: Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Arad și nou-înființata Filială Serbia.
Reuniunea s-a desfășurat în sesiuni de lucru care au permis relevarea acțiunii filialelor în vederea sporirii caracterului de utilitate publică al UZPR.
Mulțumindu-le gazdelor, președintele UZPR, Dan Constantin, a reamintit că întâlnirea de la Timișoara continuă tradiția reuniunilor regionale ale conducerii UZPR cu președinții de filiale din țară și a salutat prezența reprezentanților Filialei Serbia – în 14 octombrie, la Panciova a avut loc Adunarea Generală de constituire a Filialei din Serbia a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, în cadrul căreia Mariana Stratulat a fost aleasă președinte. „Ne bucurăm să facem parte din marea familie a UZPR”, a spus, printre altele, Mariana Stratulat, detaliind pe marginea activității Casei de Presă și Editură „Libertatea”, care reprezintă nucleul noii filiale a UZPR din Serbia.
Președintele Filialei UZPR „Valeriu Braniște” Timiș, Ioan David, a prezentat câteva din acțiunile privind editarea unor publicații proprii periodice și dezvoltarea unui dicționar al jurnaliștilor din Banat.
Ion D. Cucu, președinte al Filialei Caraș-Severin a UZPR, a vorbit despre importanța proiectelor transfrontaliere și a menținerii interesului pentru îmbogățirea patrimoniului muzeelor de presă din zonă. În acest context, reprezentanții Filialei Arad au menționat posibilitatea reală de a dezvolta colaborarea cu publicațiile de limbă română din Ungaria.
Participanții la reuniune au reținut cu mare interes experiența Filialei Hunedoara în funcționarea unei clase multimedia pentru elevi și finalizarea unei expoziții cu lucrările acestora, conceptul urmând să fie prezentat cu detalii pe site-ul uzpr.ro și în Revista UZP.
Dumitru Buțoi, președintele Filialei „Mihai Eminescu” Timiș, a prezentat acțiunile recente de lansare a producțiilor editoriale în cadrul unor manifestări culturale din mai multe județe ale țării.
Andreea Crețulescu a evidențiat importanța reglementărilor europene pentru protecția și susținerea jurnaliștilor, care dau siguranță și în plan național profesiei noastre. „Cred că astfel de reuniuni sunt necesare în orice organizație pentru a reuși să facem acel feedback informal. Din punctul meu de vedere, cred că UZPR, organizație cu peste 5.000 de membri, este clar o organizație pentru «siguranța națională» a acestei profesii, dată de trei coordonate indispensabile: pe de o parte, protecția jurnaliștilor – și mă bucur că ne-am implicat în toată această legislație europeană, ca să se poată transpune în legislația noastră, și anume proiectul anti-SLAPP, legislație care stopează abuzul celor care vor să oprească libertatea de exprimare prin pârghii juridice. A doua chestiune importantă este demersul de a ne adapta la tehnologie și, pe de altă parte, la întreaga legislație europeană și, de asemenea, la tot ceea ce înseamnă finanțare pentru această profesie și sprijin prin mecanismele specifice. A treia chestiune este vizarea părții de formare a societății și a părții tinere din societate – UZPR se deschide către o cultură media încă din școală. Iar prin atragerea în UZPR a tinerilor profesioniști, organizația va beneficia de tot acest know-how care, după cum observăm, se schimbă de la zi la zi”, a detaliat Andreea Crețulescu.
Sesiunea de lucru consacrată îmbunătățirii Statutului UZPR a prilejuit o dezbatere vie, stimulată de dorința de a se întări caracterul de uniune profesională al UZPR și de clarificare a relațiilor dintre filiale și bugetul UZPR pentru finanțarea unor acțiuni proprii. Vicepreședintele Emil Stanciu le-a solicitat filialelor prezente să trimită propuneri concrete pentru modificarea Statutului, care să permită o cuprindere extinsă a ideilor care sunt formalizate în lucrările comisiei. „Comisia care lucrează pe această direcție este independentă și beneficiază de sprijinul tehnic și juridic al Uniunii”, a menționat Dan Constantin.
Reuniunea zonală a abordat și problema restanțelor la achitarea cotizației, participanții solicitând aplicarea fermă a prevederii statutare de pierdere a calității de membru pentru neachitarea cotizației timp de doi ani.
De asemenea, în cadrul reuniunii s-au făcut referiri la activitatea Comisiei de atestare profesională, care lucrează după un regulament aprobat de membrii UZPR și fără ingerințe. „Directivele europene referitoare la activitatea de presă și jurnalistică (și care nu se referă la situația în care suntem noi, care avem statutul de creație și utilitate publică) ajută foarte mult pentru a se stabili cine este și cine nu este jurnalist, cine se încadrează în această meserie. De aceste clarificări țin cont modificările Statutului UZPR”, a afirmat președintele Constantin, care a menționat și posibilitatea ca o parte integrantă a noului Statut să fie un Cod deontologic al jurnalistului, care ar înlesni afilierea UZPR la organizațiile internaționale de presă.
În cadrul reuniunii a fost abordată și tema legăturii dintre generațiile mai vechi și mai noi de membri ai UZPR, precum și felul în care Uniunea se poate adapta la diversificarea media. „Se discută tot mai mult despre pericolul formidabil al dezinformării, iar noi, gazetarii, putem face foarte mult pentru a-i învăța pe tineri din principiile noastre, din expertiza noastră, prima selecție a informației”, a spus Lavinia Betea.
În timpul reuniunii zonale, conducerea UZPR a fost informată că în Filiala Radio Timișoara se desfășoară o consultare internă, prin vot, a membrilor acesteia, pentru continuarea activității lor în cadrul altor filiale, din Timiș sau din județele limitrofe.
Reprezentanții filialelor au participat cu interes la evenimentele organizate de Filiala „Valeriu Braniște” Timiș – o vizită la Charlottenburg, singurul sat cu structură circulară din România, declarat, în întregime, monument istoric, vizita la Muzeul Cinegetic și Silvic și Schwaberland, Muzeul Șvabilor și Românilor din Banat și Ardeal, Simpozionul științific „255 de ani de presă în Banat”, organizat împreună cu Academia Română, Filiala Timișoara, o vizită la Jimbolia, la Muzeul Presei, la Casa Memorială Petre Stoica, precum și la Cramele Recaș, cel mai mare producător și exportator de vinuri din România.
La încheierea reuniunii regionale, Dan Constantin a înmânat, din partea conducerii UZPR, Diplome de Excelență: Muzeului Presei „Sever Bocu”, „pentru tezaurizarea unui patrimoniu excepțional care relevă rolul presei în păstrarea adevărului istoric și contribuția breslei jurnaliștilor la împlinirea marilor idealuri naționale” și președintelui Filialei Timiș, Ioan David, „pentru organizarea impecabilă a reuniunii zonale UZPR și a programului adiacent evenimentului din perioada 15-17 octombrie 2026”.
Foto: Narcis-Cosmin Luca



