Jurnalul unui pelerinaj la Muntele Athos

Cuprins:
1. Trei generații pe drumul spre Athos
2. Muntele Athos pe scurt
3. Spre Sfântul Munte
4. La Schitul Lacu
5. Slujbele din Sfântul Munte
6. Când marea închide drumul
7. La Vatopedu
8. Sfaturi pentru pelerini
Bibliografie

1. Trei generații pe drumul spre Athos
Între 9 și 13 martie 2025, trei generații ale aceleiași familii au pornit în pelerinaj la Muntele Athos: subsemnatul, Nicolae Grigorie Lăcrița, ginerele meu, Ovidiu Belu, căsătorit cu fiica mea Diana, și nepoțelul meu, Sava Belu, care avea atunci aproape 8 ani.
Am plecat din Craiova duminică, 9 martie, la ora 13:30, cu autoturismul familiei Belu, un Nissan cu 7 locuri, foarte confortabil pentru un drum atât de lung. Pe întregul traseu a condus numai Ovidiu, un om foarte rațional în tot ceea ce face și un șofer atent și sigur, cu atât mai mult cu cât în mașină se afla și „Sava, icoana sfântă a familiei”.
Fiind toți trei în postul Sfintelor Paști, pe tot parcursul pelerinajului am mâncat numai de post.
Fără ajutorul ginerelui meu, Ovidiu, aflat la aproape al 15-lea pelerinaj în Sfântul Munte, nu aș fi pătruns și nu aș fi cunoscut o parte din lumina divină care emană de acolo, fapt pentru care îi mulțumesc din adâncul inimii.

2. Muntele Athos pe scurt
Muntele Athos, numit și „Sfântul Munte” sau „Grădina Maicii Domnului”, se află în nordul Greciei, în regiunea Macedonia Centrală, pe cel de-al treilea braț al peninsulei Halkidiki. Peninsula are o lungime de circa 60 de km și o lățime de 8 – 12 km, iar vârful Athon atinge 2.033 de metri.
Aici se află 20 de mănăstiri, 14 schituri și o mulțime de chilii, toate ortodoxe, în care trăiesc peste 1.500 de monahi. Muntele Athos este o regiune autonomă, un stat monastic cu capitala la Kareia (Karyes), condus de „Sfânta Comunitate”, alcătuită din câte un reprezentant al fiecărei mănăstiri.
Accesul se face numai cu aprobare: fiecare pelerin trebuie să obțină o viză, numită „diamonitirion”, redactată în limba greacă și datată după calendarul iulian. Femeile nu au voie să intre în Sfântul Munte, iar copiii sub 12 ani pot intra doar cu permisiunea unui stareț; pentru Sava, Ovidiu a obținut-o de la părintele Antonie.
Marea majoritate a pelerinilor ajung cu feribotul, din portul Ouranopoli, pe țărmul apusean, sau din Ierissos, pe țărmul răsăritean.
Românii au în Athos două schituri: Schitul „Sfântul Ioan Botezătorul” (Prodromu), care aparține Marii Lavre, și Schitul „Sfântul Dimitrie”, cunoscut drept „Schitul Lacu”, care aparține Mănăstirii „Sfântul Pavel”. Potrivit tradiției, la Lacu au viețuit monahi încă din secolul al X-lea, dar ca schit a fost organizat în jurul anului 1760 de ieromonahul Daniil, venit de la Mănăstirea Neamț.

3. Spre Sfântul Munte
Prima noapte am petrecut-o la Stavros, un oraș pitoresc, așezat într-un golf natural, la circa 60 de km de Ouranopoli. Aici se opresc numeroși români în drum spre Athos, după cei peste 640 de km de condus, și pentru că prețurile sunt mult mai mici decât în Ouranopoli. Am fost găzduiți la pensiunea Agnanti a domnului Vasilis, grec cu origini aromâne, care vorbește bine românește. Sava și-a dorit o caracatiță la grătar, iar porțiile au fost atât de mari încât niciunul dintre noi nu și-a putut termina mâncarea.
Luni dimineață, 10 martie, am ajuns la Ouranopoli, un mic oraș-port de unde pleacă vasele spre Sfântul Munte. La ora 9:30 ne-am îmbarcat pe feribot.
Pe punte, zeci de pescăruși zburau deasupra oamenilor, obișnuiți să primească mâncare de la aceștia. Unii o luau direct din mâinile întinse, alții o prindeau din zbor. Încântat, Sava a întins și el mâna, cu o bucată de mâncare ținută între degetul mare și arătător. Un pescăruș a venit imediat, dar… i-a prins și unghia degetului mare, de l-a durut cam tare. De atunci, Sava le-a aruncat mâncarea numai în aer, iar pescărușii o prindeau în circa 80% din cazuri.
Pe feribot erau circa 150 de persoane: pelerini, preoți și monahi. Sava a fost singurul copil.
După trei ore am ajuns la Dafni, principalul port al Sfântului Munte, o așezare cu doar câteva clădiri: căpitănia portului, paza de coastă, poșta, o tavernă și câteva prăvălii. De aici, un microbuz ne-a dus, în circa o oră, la Schitul românesc Lacu, la Chilia „Buna Vestire”, unde am fost cazați.

4. La Schitul Lacu
În aceeași după-amiază am vizitat chiliile „Sfântul Dimitrie” și „Sfântul Antonie cel Mare”. Pretutindeni monahii lucrează din plin, nu numai ziua, ci și noaptea, la slujbe. Alături de ei muncesc lucrători români, cei mai mulți din Moldova, oameni credincioși. La Chilia „Sfântul Antonie” se tăiau crengile plantelor de kiwi, pe care mai atârnau câteva zeci de fructe; am gustat unul și mi s-a părut cu totul deosebit de cele din comerț.
Drumul dintre chilii se face pe cărări abrupte, cu trepte inegale, pe lângă văgăuni de peste 100 de metri. Sava a mers pe ele cu multă ușurință, fără să se sperie.
Seara, la magazinul schitului, l-am cunoscut pe părintele stareț Ștefan Nuțescu, căruia i-am oferit, cu dedicație, un exemplar din cartea mea „Dările și impozitele în relatările din Biblie”. Tot aici l-am rugat pe Sava să-și aleagă câteva obiecte, ca amintire de la mine. Cu bunul-simț care îl caracterizează, și-a ales doar două – trei lucruri ieftine. Când am mers să plătim, călugărul Vasile l-a luat în brațe și n-a vrut să primească banii: „Ți le fac eu cadou, că ești o minune de copil.” Parcă s-au coborât niște energii divine peste mine când am auzit asemenea cuvinte, pe Sfântul Munte, de la un călugăr.
După slujba de seară am mers la masă. Am rămas impresionați de igiena desăvârșită și de aranjamentul meselor, ca la un restaurant de lux: mese și bănci din lemn masiv, câte zece persoane la o masă, o ciorbă excelentă de cartofi cu mazăre, pâine făcută în schit, cu adevărat excepțională, ceai fierbinte cu două feluri de miere, măsline, gemuri, halva și mere. Un călugăr tânăr supraveghea discret dacă mai avem nevoie de ceva. În timpul mesei nimeni nu vorbește, nici măcar în șoaptă.
De la ora 23:00 până la 1:10 am fost la slujba de noapte. La întoarcere am auzit mistreții care veneau la locul unde se aruncă resturile de mâncare, iar pe culoarul spre camere mergea înaintea noastră, liniștită, o vulpe frumoasă, obișnuită să primească de mâncare de la pelerini.
Camerele erau albe, curate, cu paturi îngrijite și calorifer. Acolo, în creierul munților, fără niciun zgomot și fără nicio urmă de poluare, am avut un somn profund.

5. Slujbele din Sfântul Munte
Cu greu pot fi explicate stările sufletești pe care le trăiești la o slujbă din Athos, mai ales la cele de noapte, de circa trei ore. Slujbele se țin în semiîntuneric, la lumina puțină a candelelor, într-o liniște și o ordine deplină.
Prin întregul lor ritual (închinări, rugăciuni, metanii, închinarea la icoane și la sfintele moaște) parcă simți că o energie divină coboară, cuprinde tot interiorul bisericii și te face să te conectezi cu ea. Pe măsură ce slujba înaintează, realizezi tot mai mult că ai pătruns într-o altă lume, în care te simți cuprins de energiile necreate și veșnice ale Duhului Sfânt.
Mănăstirile Athosului sunt „temple ale Duhului Sfânt”, iar slujbele din ele sunt „moduri de comuniune cu Dumnezeu”. Deși par forme arhaice, străine omului modern, ele împărtășesc harul în toată deplinătatea sa. Această împărtășire se realizează însă doar când omul reușește să-și adune mintea din risipirea ei în lume și să o așeze în inimă. Nu este o înțelegere cu mintea rece, ci o întrepătrundere a minții cu inima.
La fiecare biserică, pelerinii lasă daruri și pomelnice pentru sănătatea celor vii și pentru pomenirea celor adormiți. Prin acestea, pelerinii cei mai credincioși și decenți au în vedere să acopere măcar o parte din costul serviciilor de care beneficiază, gratuit, la fiecare unitate monahală.

6. Când marea închide drumul
Marți, 11 martie, cu o mașină camionetă de la Chilia „Sfânta Treime” și cu un șofer român, Gheorghe, din Pașcani, care conduce excelent pe aceste drumuri care te cam sperie, am făcut un tur de o zi: Kareia, capitala Sfântului Munte, cu biserica Protaton, unde se află icoana făcătoare de minuni „Axion Estin”, apoi mănăstirile Vatopedu, Pantocrator, Stavronikita, Iviron (unde am mers și la izvorul legat de icoana Maicii Domnului „Portărița”) și Filoteu.
Seara urma să fim cazați la Chilia „Sfânta Treime”, condusă de părintele monah Pavel. Chilia, așezată pe panta unui munte, era însă un adevărat șantier, cu 15 muncitori la lucru, și ne-am dat seama că acolo nu se putea dormi. Părintele Pavel ne-a înțeles și ne-a dus personal, cu mașina, până la Kareia, unde am ajuns pe întuneric.
La biroul de informații ne aștepta o surpriză pe cât de neplăcută, pe atât de mare: din cauza valurilor mari, miercuri și joi niciun vas nu avea să circule din Dafni spre Ouranopoli, iar după aceea nu se știa ce va mai fi. Ne-am cazat la unul dintre cele două hoteluri din centrul orașului. Tot atunci am constatat că îmi rămăsese telefonul mobil în mașina părintelui Pavel. Din fericire, acesta nu plecase încă din Kareia, iar Ovidiu l-a recuperat în circa o jumătate de oră, spre marea mea bucurie.
Miercuri dimineață situația era aceeași. În centrul Kareii, 5 – 6 microbuze stăteau pe loc, iar circa 25 de călugări, preoți și pelerini din diferite țări așteptau o soluție. Cerul se întunecase și bătea un vânt tăios; mi-am cumpărat un fes cu 7 euro. La un moment dat a apărut un particular, „un pirat”, cu o mașină de teren, care cerea 300 de euro pentru drumul până la Ouranopoli. Pentru că nu ne-a inspirat încredere, nu am mers cu el. Am aflat ulterior că, pe drum, mașina lui a alunecat de-a curmezișul drumului, într-un șanț săpat de șuvoaiele de apă, blocând circulația.
Pe baza cunoștințelor lui Ovidiu despre Athos, am hotărât să mergem pe coasta de nord-est, unde marea era liniștită: la Mănăstirea Vatopedu, de unde pleacă o barcă spre Ierissos, iar de acolo, cu o mașină, până la Ouranopoli. Când eram la câteva sute de metri de port, am văzut cum pleacă barca în care ne pusesem speranța. Altă barcă nu mai pleca în acea zi.

7. La Vatopedu
Am urcat la mănăstire cu speranța că vom fi cazați. Ovidiu, cunoscut și apreciat aici după cele aproape 15 pelerinaje, a vorbit cu părintele monah Chiril, român de origine, care a dat dispoziție să fim cazați cât se poate de bine. Am primit o cameră cu trei paturi, de o curățenie desăvârșită.
Mănăstirea Vatopedu este considerată una dintre cele mai mari și mai bogate din Athos. Are în jur de 100 de călugări din mai multe țări, între care 12 români, clădiri impresionante, unele cu până la patru etaje, și o biserică monumentală. Arhiva Românească a mănăstirii cuprinde circa 12.650 de documente.
La slujbă erau peste 100 de călugări și preoți și circa 50 de pelerini. Când mulțimea de monahi trecea, într-o ordine desăvârșită, prin fața icoanelor, Sava s-a integrat, nu știu cum, între ei, urmând corect ritualul. Nimeni nu i-a atras atenția; dimpotrivă, un micuț de aproape 8 ani, singurul copil prezent, între atâția monahi, a dat multă frumusețe acelui moment.
La vecernie au fost scoase spre închinare șapte dintre cele mai importante sfinte odoare ale mănăstirii, unele unice în lume: o bucată din Brâul Maicii Domnului, o bucată din Lemnul Sfintei Cruci, capul Sfântului Ioan Gură de Aur și cel al Sfântului Grigorie Teologul. Sava s-a așezat din nou între călugări, iar un monah de circa 65 de ani l-a cuprins în brațe cu foarte multă iubire. După slujbă, un alt preot l-a îmbrățișat în fața bisericii și, deși fotografiatul este interzis în locurile sfinte ale Athosului, a acceptat, din dragoste pentru „acest copil minunat”, să facem câteva fotografii.
Între slujbe, Ovidiu și Sava s-au plimbat prin curtea mănăstirii, unde, la intrare, sunt două bazine cu crapi ornamentali japonezi (koi), de o frumusețe copleșitoare, de la care pelerinii parcă nu-și mai pot lua ochii.
Joi, de la ora 4 la ora 7, am fost la slujba de noapte-dimineață. Prin slujbele de la Vatopedu, parcă simți că binecuvântările lui Dumnezeu au coborât pe pământ. De la magazinul mănăstirii i-am cumpărat lui Sava, ca amintire, un lănțișor cu cruciuliță din argint și o icoană cu Fecioara Maria cu Pruncul Iisus Hristos în brațe, pictată de călugării-artiști ai mănăstirii.
Apoi a venit cea mai mare surpriză: mănăstirea a pus la dispoziție un microbuz care ne-a dus gratuit, pe noi și pe ceilalți 9 pelerini, până la vama de ieșire de lângă Ouranopoli. Cazarea, cele trei mese și transportul, de care am beneficiat fără să plătim nimic, ar fi costat, pentru noi trei, circa 555 de euro. Dumnezeu să binecuvânteze Mănăstirea Vatopedu!
De la vamă până în centrul orașului Ouranopoli mai erau circa 3 km și nicio mașină liberă. Făceam semn tuturor mașinilor, până când a oprit un monah de circa 60 de ani, cu o mașină de muncă plină de materiale. A făcut tot posibilul să încăpem toți trei, ne-a dus până la Ouranopoli și a refuzat categoric să primească bani.
La ora 11:50 am pornit spre casă. Ne-am oprit la Stavros, pentru că Sava a dorit mult să mănânce iarăși caracatiță, iar la ora 22:00 eram acasă, în Craiova.

8. Sfaturi pentru pelerini
1. Drumurile din Athos sunt numai de munte, neasfaltate și adesea degradate de ploile torențiale. Pe multe porțiuni, într-o parte se înalță stânca, iar în cealaltă se deschide o prăpastie de sute de metri. Pe ele se poate circula în siguranță numai cu mașini puternice, cu dublă tracțiune, și cu șoferi care le cunosc foarte bine. În Athos circulă numai mașini înregistrate acolo.
2. Între șoferi există o deplină solidaritate: se cunosc între ei, își fac loc pe porțiunile înguste și își transmit informații despre starea drumului. Pe drumul de întoarcere, șoferul microbuzului nostru a oprit în fața unei bălți cu adâncime necunoscută și ne-a rugat să o ocolim pe jos; a trecut cu mașina abia după ce a văzut alte două mașini trecând fără probleme.
3. Marea poate fi agitată zile întregi, iar atunci niciun vas nu circulă. Cine urmează un tratament medical este bine să-și ia medicamente pentru 3 – 4 zile în plus față de durata programată a pelerinajului.
4. Cine are „rău de mare” (circa 3 ore cu feribotul de la Ouranopoli la Dafni) sau „rău de înălțime” (până la 15 ore pe drumurile de munte) trebuie să țină seama de aceste informații când decide dacă pornește în pelerinaj.
5. Câteva costuri orientative (martie 2025): diamonitirionul, 25 de euro pentru un adult și 10 euro pentru un copil; cazarea la Stavros, 75 de euro pentru trei persoane; turul de o zi cu mașina camionetă, 350 de euro; o cameră la hotel în Kareia, 120 de euro. La mănăstiri, schituri și chilii, masa și cazarea sunt gratuite.

Bibliografie:
Muntele Athos, Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Muntele_Athos
Biserici și Catedrale: Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos (Agerpres): https://agerpres.ro/documentare/2022/10/26/biserci-i-catedrale-schitul-lacu–sfantul-munte-athos–1002868
Informații utile pentru cei care merg la Sfântul Munte Athos: https://www.pelerinaj.ro/informatii-utile-sfantul-munte-athos/?print=print
Ghidul Pelerinului Athonit – părintele Teologos: https://www.chilieathonita.ro/2022/05/24/ghidul-pelerinului-athonit-parintele-teologos/
Kareia (Karyes): https://doxologia.ro/kareia-karyes-capitala-sfantului-munte-athos