Traian Vuia văzut altfel

Împlinirea datoriei de a contribui la promovarea elementelor de noutate în memoria și conștiința umanității se face prin cultivarea minții și sufletului.
Observăm din viața de zi cu zi că partea cea mai dificilă este aceea de a convinge o ființă umană că, din întreaga creație divină, ea este cea mai evoluată și cea mai capabilă să devină o personalitate plină de har, să devină o reflexie a frumuseții interioare plină de pace, iubire și frumusețe.
Din nefericire, prezentul ne oglindește o descompunere gravă a sistemelor de valori umane, astfel că, dacă nu vom fi în stare a merge la rădăcina problemelor, omenirea nu va fi în stare a se descătușa de tarele acumulate în vederea unei evoluții și înălțări spirituale.
Vindecarea autentică și de durată a maladiilor prezentului se poate obține numai prin transformarea interioară și colectivă a oamenilor.

În contextul celor de mai sus, considerăm că Traian Vuia înmănunchează un summum de valori umane, reflectând prin creația sa acumularea unei demnități profunde și a unei ținute morale deosebite.

La poalele munților Poiana Ruscăi, în linistea, frumusețea și pitorescul sat Surducul Mic, aparținător comunei Bujor (azi ,,Traian Vuia”), în apropierea Lugojului, la 17/29 august 1872 vede lumina zilei cel ce avea să devină mândria aviației românești, Traian Vuia.
La vremea respectivă, această localitate aparținătoare Banatului Romănesc, era înglobată imperiului Austro – Ungar.
Tatăl său, absolvent al secției române a școlii elementare din Vîrșeț, va funcționa ca preot ortodox în sate limitrofe comunei Făget iar în anul 1864 este hirotonisit ca preot în satul Surducul Mic.
Mama sa, Anna Vuia, nepoată a protopopului din Lipova, se va ocupa îndeaproape de creșterea și educația fiului ei Traian.
Copilul Traian urmează școala primară la școala germană din Făget, continuându-și studiile la Lugoj unde urmează școala gimnazială superioară romano – catolică, susținând bacalaureatul în iunie 1892, obținând calificativul maxim, ,,eminent”.
Datorită trecerii premature în neființă a părinților săi, va depune un efort substanțial în vederea desăvârșirii profesionale. Prima opțiune a fost studiul electronicii la Politehnica din München, așa cum rezultă din cererile de sprijin adresate conducerii centrale a Fundației ,,GOJDU”.

Facem o paranteză și dorim a atrage atenția asupra gestului impardonabil, de trădare a unui segment de conștiință națională,, de desconsiderare a valorilor morale, culturale, prin cedarea patrimoniului Fundației GOJDU, prin încălcarea ultimei dorințe a patriotului avocat EMANOIL GOJDU, care a dorit înălțarea morală și spirituală, unirea și independența a nației române, din proprie inițiativă a fostului prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu. Nu este tărziu niciodată a se face lumină asupra acestui gest necugetat.
Considerăm că avem o datorie morală și vom reveni cu un scurt istoric al acestei fundații, arătând contribuția acesteia la susținerea dezvoltării conștiinței naționale într-un moment istoric plin de convulsii și de atacuri asupra ființei naționale românești.

Revenind la biografia lui Traian Vuia, alternativele menționate în cerererile de sprijin adresate Fundației ,,GOJDU” sunt tot studii tehnice în capitala Ungariei. Prevederile legislative privind acordarea burselor au exclus prima opțiune și astfel, Vuia, va obține suma de 300 Fl, înscriindu-se la secția inginerie mecanică a Universității tehnice din Budapesta.
Spre exemplificare arătăm că în anul I, 1892 – 1893, studiază materii obișnuite: analiză matematică, geometria, geometria descriptivă, desenul ethnic de proiectare, chimia, fizica experimentală.
Lumea politică a anului 1918 conturează un moment decisiv în istoria românilor. Evoluția politică din Rusia, eșecul politic al Puterilor Centrale, crează un context centrifugal de care vor profita provinciile românești aflate în componența altor state pentru a-și declara unilateral Unirea cu Țara.
Vântul prielnic al marilor prefaceri politice i-a animat și pe românii aflați în străinătate, care au simțit nevoia de a se organiza.
În acest context politic, se înființează în aprilie, la Paris, Consiliul Național al Românilor din Transilvania și din Bucovina condus inițial de Traian Vuia, în iunie, la Washington, Liga Socială Română, iar în iulie, în Italia, Comitetul de Acțiune al Românilor din Transilvania, Banat și Bucovina.
Rolul asumat de acestor organizații a fost acela de a sensibiliza opinia publică internațională asupra drepturilor legitime ale conaționalilor și de a pregăti, astfel, validarea de către cabinetele străine a actelor unioniste ce vor fi fost deja consumate.
Aceste acțiuni românești nu au fost singulare, dimpotrivă. Ele se subsumează în curentul general comun celolalte popoare din Imperiul Austro – Ungar, cehi, croați, sloveni, slovaci, etc. care au luat inițiative similare.

Dar, să privim sintetic activitatea social-politică a lui Traian Vuia.

Până la plecarea sa în Franța, a participat cu deosebit avânt, interes și dăruire la multiple activități culturale și artistice ale românilor lugojeni. Contemporanul său, Tiberiu Brediceanu, își amintește de însuflețirea cu care participa Traian Vuia la activitățile organizate de Casina Română din Lugoj unde, deseori conferenția.
Despre o astfel de conferință, aflăm din ziarul Drapelul din 11 și 13 februarie 1902. Traian Vuia a vorbit peste o oră Despre micile industrii în fața unui public numeros, adunat la Școala confesională română din Lugoj, făcând istoricul acestor îndeletniciri, ,,arătând factorii cari contribuie azi la decadența acestor ramuri importante ale industriei mici și a schițat remediile”.
Fiind ales secretar al ,,Astrei” , despărțământul Lugoj, deseori se deplasa în diferite localități de pe raza despărțământului lugojan pentru adunările generale și pentru diferitele manifestări culturale organizate de ,,Astra”.
Mai târziu, Traian Vuia își amintește cu nostalgie despre o astfel de deplasare, din februarie 1900, la Belinț, împreună cu dr. George Popovici și Coriolan Brediceanu. Problema națională era preocuparea majoră care îi anima pe intelectualii români lugojeni, de aceea discuțiile se avântă pe acest teren. Lui Traian Vuia îi revine în minte, după aproapr 37 ani, acea discuție din tren: ,,Eram singuri în compartiment. Puteam discuta liberi chestiunile cele mai delicate ale noastre. S-a adus pe tapet chestia națională. D-rul G. Popovici deplângea soarta noastră vitregă și putea intrevedea o soluție, care ne scoate din halul în care ne zbăteam”.
În 1919 prietenii săi din Banat l-au propus candidat pentru alegerile parlamentare în circumscripția electorală Răcășdia. Dar, unii reprezentanți ai Partidului Național Român i-au contestat dreptul de a candia pe motivul că a fost socialist. El își retrage candidatura și într-o amplă scrisoare adresată lui George Dobrin, la Lugoj, explică motivul acestei retrageri. Argumentează faptul că a devenit socialist din considerente patriotice și remarca lui George Dobrin că ,,înainte de a fi internaționalist, trebuie să fiu naționalist” , o consideră ,,un adevăr elementar”.
El motivează că a aderat la ,,Comitetul de înțelegere socialistă între Aliați” prezidat de Albert Thomas deoarece ,,În acest Comitet toate popoarele iredente din vechea monarhie austro-ungară au fost reprezentate. Cehii aveau în acest comitet ca reprezentant pe Dr. Beneș, care az este ministru de externe a Republicii Cehoslovace. Acest Comitet nu numai că nu era contra naționalităților, ci avea ca misiune a arăta socialiștilor și opiniunei publice din Apus, că eliberarea naționalităților oprimate ale Austro-Ungaria este un postulat al democrației”.
În final, prezentăm două scrisori interesante:

Garches, 18 Julie 1946

PENTRU ACADEMIE

Domnul Ministru Constantinescu – Iași, însoțit de Dl. Ministru prof. Stoilov, mi-a remis adresa Academiei Române nr. 3441 din 25 iunie 1946, prin care mi se face cunoscut că în ședinț a de la 27 mai 1946, am fost ales membru de onoare al ei.
Îmi place să cred că această înaltă distincțiune se adresează mai curând Banatului, care a procurat atâtea ilustre figure țării noastre de cât modestelor mele merite.
Profund mișcat de această înaltă distincțiune, vă rog să primiți Domnule Președinte, împreună cu mulțumirile mele cele mai călduroase, sentimentele mele de profundă recunoștiință și considerație.

T. Vuia

Și o luare de poziție oficială:

Dr. PETRU GROZA a povestit în ședința din 28 iulie 1953, ținută la ACADEMIA ROMÂNĂ, următorul episod de care și astăzi ar treui să ne rușinăm:
,,Mergeam la înmormântarea lui Stalin, în avion, alături de Mihail Sadoveanu, Gheorghe Gheorghiu Dej, Iosif Chișinevschi, Sorin Toma și alții. La un moment dat se deschide discuția în privința aviației și eu intervin și zic: Ce trist că trebuie să mă bat cu dracii de ani de zile ca să dezgrop pe acest zburător al nostrum Traian Vuia și care a fost și primul zburător al lumii. Și atunci, un tânăr pe care nu-l cunoscusem, a sărit ca ars și a spus: Nu, rușii au fost primii zburători. Atunci eu am spus cu voce tare: Eu nu știu cine ești dumneata, ce țară iubești, la ce popor ții. Prin urmare neștiind unde să te pun, nici nu știu de unde să te iau. Eu sunt un om în vârstă, cu părul al, ocup o situație și când affirm că primul zburător a fost Traian Vuia, dumneata erai obligat să mă întrebi pe ce mă bazez. Trebuia cel puțin din curiozitate să faci asta, dar dumneata mi-ai tăiat vorba scurt, ai sărit în sus ca mușcat de șarpe de parcă de parcă te-ar fi durut că un roman a zburat cel cintâi. Mi s-a spus că ulterior tânărul cu pricina este secretarul general al U.T.C. – ului, Vasile Mușat. Eu l-am întâlnit aseară la deschiderea Congresului Mondial al Tineretului și i-am spus: Să știi că am să te bag într-o cronică, aid at dovadă de servilism”.