Poezii

de Mariana Pâșlea  – Filiala Mihai Eminescu Timiș a UZPR


 

Nu știu 

Ce va fi mâine, nu știu…
Nici devreme, nici târziu, 
Întrebarea, nu mi-am pus,
Chiar dacă  al meu apus, 
 
Cu pași repezi, către mine,
Vine, vine și tot vine !
L-aș opri, dar nu știu cum,
Stavilă, să-i pun în drum ! 
 
Să-ntârzie zece ani,
Chiar de l-aș plăti cu bani,
Glasul nu mi-ar asculta,
În genunchi, de l-aș ruga !
 
Va trebui să  găsesc 
Un descântec, să-l opresc,
Unul din trecută vreme,
Când n-aveam de ce mă teme.
 
Cu un fir de busuioc,
Să-l vrăjesc, să stea pe loc,
Să  mă  mai lase sub soare,
Măcar… veștejită floare ! 

 

Când eu nu voi mai fi 

Când eu nu voi mai fi,
Veți  căuta-n zadar
Să iasă  șase-șase, 
Pe-al vieții voastre zar !
 
Când eu nu voi mai fi,
Lumina va scădea,
Ascunsă-n zori de zi, 
În  ceașca de cafea !
 
Când eu nu voi mai fi,
Să-nveselesc cu-o floare,
Gândul ce-i ,azi, sprințar  
Dar care mâine moare,
 
Doar atunci veți afla
C-am fost risipitori
De frumos și lumină,
De zâmbet bun și soare ! 


Să fiu copil din nou 

Copilărie, vis pierdut devreme,
Flacără-arzând surcele, nu și lemne,
Arareori aprinzi, cu amintirea,
Pentru o clipă-n ochii mei, sclipirea !

Timpul trecut ți-a estompat lumina
Și  nu doar el, cred eu că poartă vina,
Ci și dorința mea de-a crește mare,
Fără a-nțelege cât de tare doare,

Să  nu mai fiu mămică de păpuși, 
Să  umblu, cu dușmanii, cu mănuși,
Să nu fiu de acord, dar să primesc…
Să fiu copil din nou, eu îmi  doresc !
 
 
Clarificări 

Ce-i, pentru mine
Poezia ?!
O așchie de suflet
mult prea împovărat,
când, 
mai crezând în tine,
naivă,
te-am iertat
și-n zile mult mai bune,
o vară
am sperat !
Însă  privirea ta, 
cândva, 
plină de soare,
poartă, acum, în  iriși 
stupide întrebări…
Nu le răspund cu vorbe…
aș naște supărări…
Scriu versuri și le șterg,
apoi îmi plimb privirea
în  depărtate zări. 
De ce să  mai răspund 
gândului tău imund ?! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *