de preot Iosif Hânda
În calendarul inimii creștine, ziua de 29 august nu este o simplă sărbătoare, o simplă dată liturgică, ci este ca o graniță de foc între veacuri. Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul marchează sfârșitul anului bisericesc printr-o tăcere care vorbește mai tare decăt toate glasurile pământului; Tăcerea de pe tipsia Irodiadei.
Sfântul Ioan a fost, prin excelență, “ Glasul celui ce striga în pustie”. Îmbrăcat în haina din păr de cămilă, încins cu o curea de piele și hrănit doar cu lăcuste și miere sălbatică, el a reprezentat antiteza perfectă a luxului și a compromisului din palatele epocii sale. El nu a tremurat niciodată în fața puterii pământești. Pustia lui Ioan nu era doar un spațiu geografic arid, ci o stare de curație absolută, un altar al prezenței lui Dumnezeu, din care izvora un adevăr de nezdrucinat.
Când tetrarhul Irod Antipa a călcat în picioare legea morală și rânduiala strămoșeascaă, luand-o de soție pe Irodiada, cumnata sa, femeia fratelui său Filip, întreaga elită din Ierusalim a tăcut din oportunism sau frică. Ioan nu a tăcut. Strigătul său neobosit -”Nu-ți este îngăduit să o ai de soție”- nu era o insultă politică, ci o oglindă divină pusă în fața unei conștiințe adormite. Pentru acest curaj nepământean, profetul a plătit cu libertatea, fiind aruncat în bezna temniței din fortăreața Maherus, la răsărit de Marea Moartă.
1) Ospățul sângeros și promisiunea pripită
Contrastul dramatic dintre lumina spirituală din celula lui Ioan și întunericul moral din sălile palatelor lui Irod, culminează în noaptea fatală a banchetului organizat de ziua de naștere a tetrarhului. Evangheliile ne pun în fața două lumi ireconciliabile. Pe de o parte vedem – îmbuibarea, vinul care întuneca mintea și dansul lasciv al Salomeei, iar de cealaltă parte – postul, rugăciunea și demnitatea Înaintemergătorului. Fericit de aplauzele invitaților și de frumusețea trecătoare a dansului, Irod face un jurământ nesăbuit: promite să-i dea tinerei orice va cere, până la jumatate din regat. Îndrumată din umbră de ura mocnită a mamei sale, Salomeea cere imposibilul: “ Vreau să-mi dai îndată pe tipsie capul lui Ioan Botezatorul”. Regele se întristează însă din cauza mândriei bolnave și a fricii de a nu părea slab în fața mesenilor, devine sclavul propriei promisiuni. Trimite călăul în celulă, iar cel mai mare om născut din femeie este decapitat în secret, fară nicio judecată.
2) Tăcerea de pe tipsie: Biruința veșnică asupra morții
Când capul sângerând al Sfântului Ioan a fost adus pe tipsie în mijlocul petrecerii, o liniște adâncă, acuzatoare și grea s-a așternut peste palatele din Maherus. Strigătul din pustie fusese aparent amuțit prin tăișul sabiei. Însă acea tăcere de pe tipsie a devenit, de fapt, cel mai puternic și răsunător rechizitoriu din întreaga istorie a omenirii. Tăierea capului Sfântului Ioan nu a îngropat adevărul, ci l-a ridicat la rangul de veșnicie.
Irod si Irodiada au crezut că au cumpărat liniștea prin crimă, istoria însă i-a reținut ca pe niște tirani. Moarte trupul proorocului a cazut, dar duhul său a rămas neînfrânt. Traditia Bisericii ne spune că el a coborat ca Înaintemergător inclusiv în iad, pentru a vesti sufletelor drepților adormiți din veac că Mântuitorul lumii este aproape și va zdrobi porțile morții și celor din morminte le va dărui viață.
Moartea pământească a Sfântului Ioan nu a oprit evlavia ucenicilor săi, iar istoria Capului său a devenit o dovadă vie a purtării de grijă a lui Dumnezeu.
Sfânta Scriptură ne spune că ucenicii i-au luat trupul și l-au îngropat, însă Irodiada, de frică să nu învie cumva profetul, a îngropat capul într-un loc ascuns și necurat din curtea palatului său.
Biserica sarbătoreste, de-a lungul anului, trei momente în care acest odor de preț a fost scos la lumină.
Prima și a doua aflare a Capului – 24 februarie. Mai întai Sfânta Ioana, femeia lui Uza, dregătorul lui Irod, a dezgropat în taină capul, l-a pus într-un vas de lut și l-a ingropat pe Muntele Măslinilor. Peste veacuri, doi călugări pelerini au găsit vasul în urma unei arătări a sfântului. Ulterior sfântul cap a ajuns în grija unui olar evlavios și mai târziu a fost îngropat într-o pesșeră din Emesa (Siria), pentru a fi ferit de prigonitori.
A treia aflare a Capului – 25 mai. În timpul perioadei iconoclaste, racla a fost ascunsă în pământ la Comane (Abhazia de astăzi . În jurul anului 850, patriarhul Ignatie al Constantinopolului a primit o descoperire divină în timpul rugăciunii, iar capul a fost readus cu mare fast în capitala imperiului Bizantin.
Fiecare dintre aceste aflări minunate arată ca adevărul și sfințenia nu pot rămâne îngropate în întuneric, ci ies întotdeauna la lumină pentru a tămădui și a lumina sufletele credincioșilor.
3) Postul aspru din 29 August: Oglinda cumpătării creștine
Pentru a onora acest sacrificiu uriaș, Biserica Ortodoxă a rânduit ca ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezatorul să fie cu post aspru, strict. Creștinii sunt chemați în această zi să refuze excesele, lăcomia, beția – patimile întunecate care au dus la uciderea sfântului. Postul nu este o pedeapsă ci un act de solidaritate cu asceza Bisericii din pustie și o delimitare clară față de “ospățul lui Irod“
În conștiința și traditța populară românească, în unele zone ale țării, asprimea acestei zile este marcată de interdicții profunde, transmise din generație în generație. Putem exemplifica unele dintre aceste interdicții, făcând specificația clară că încălcarea lor nu atrage starea de păcătos asupra celor care nu le respectă. Astfel nu se folosesc obiecte ascuțite, alimentele fiind rupte exclusiv cu mâna pentru a nu mângâia simbolic cuțitul călăului. De aemenea unii credincioși evită să consume fructe, legume sau băuturi de culoare roșie, văzănd în aceste culori amintirea vie a sângelui sfânt vărsat pe tipsia blestemată.
Sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul ne pune în față o întrebare fundamentală pentru fiecare epocă: Alegem confortul unui compromis calduț alături de cei mari, care dețin puterea, sau ne asumăm adevărul chiar și atunci cînd acest lucru aduce marginalizare sau jertfă ?
Strigătul Sfântului Ioan continuă să răsune și astăzi în pustia lumii moderne, chemându-ne la pocăință, demnitate și trezire spirituală.
În loc de încheiere să ne rugăm zicând: “O Mergătorule înainte Sfinte Ioane, cel ce ai strigat în pustie și ai înfruntat fară teamă rătăcirile acestei lumi, caută spre noi cei biruiți de slăbiciuni și de patimi. Tu cel ce nu te-ai temut de mânia tiranilor și ai primit tăierea capului pentru Legea Domnului, dăruiește-ne și nouă curajul de a mărturisi adevărul și puterea de a ne înfrâna de la ospățul păcatelor noastre. Curățește mințile noastre de gândurile cele rele, ca mintea noastră să fie un altar așa cum pustia ți-a fost ție altar de sfințenie. Ocrotește-ne de jurămintele cele pripite, de lăcomia și de mândria care întunecă sufletul. Ajută-ne, ca prin post si rugăciune, să facem din inimile noastre o cale dreaptă pe care să vină Mantuitorul Hristos. Fii mijlocitorul nostru în fața Tronului Ceresc ca să ne învrednicim de mila lui Dumnezeu acum și în vecii vecilor “. Amin.