Îndumnezeirea memoriei, autor Aurel-Constantin Muntoiu

Inginerul și teologul Aurel Constantin Muntoiu a scris cartea “ÎNDUMNEZEIREA MEMORIEI “, care a văzut lumina tiparului la Editura Castrum Thymes, GIROC, 2025. Cartea conține 183 de pagini, este structurată în două părți, prima de-nceput scrisă în proză, iar cea de-a doua în versuri, cuprinzând 62 de poezii, având la sfârșit o bibliogafie bogată.
PARTEA I: În Partea I scriitorul, poetul și ziaristul Aurel Constantin Muntoiu vorbește despre îndumnezeire, ceea ce înseamnă divinizare, zeificare, identificare cu adorația divină, transformarea într-o stare de beatitudine dumnezeiască. Dar autorul vorbește în plus și anume despre “Îndumnezeirea memoriei “, ceea ce este mai mult decât semnificația termenului în discuție.
La început în Capitolul CONSIDERENTE, sciitorul se referă la “semnificația adevăratei libertăți “ în care trebuie “să vedem cum se reflectă demnitatea chipului dumnezeiesc în creația Sa, OMUL. “ p.7. Se spune clar, că Dumnezeu a creat lumea și cel abordat în munca de creație a fost OMUL. Și important este că libertatea-i cea mai mare cinste oferită omului. p.7. Deci, creația este un dar de la Dumnezeu, dar decizia este a noastră în a ne alege libertatea. Așa că, actul de îndumnezeire depinde de om pe ce cale merge. Dumnezeu nu-l silește pe om a-L iubi. p. 8.
Recomandarea autorului este “să trăim în Dumnezeu, în ascultare de El și atunci vom simți cu toată forța mărirea Lui și iubirea Lui, care ne va face liberi de toate cele mărginite și care ne conduc la adevărata viață neîngustată, nealterată. “ p. 9.
Dar, veți vedea, că nu se oprește la simpla îndumnezeire, a întoarcerii omului cu fața spre Dumnezeu, ci se referă la memorie, adică, să-i cinstim pe martirii din temnițele comuniste. Acestora trebuie să le aducem recunoștință, căci au fost “intelectuali români, mulți dintre ei și preoți, aruncați în închisorile comuniste.“ p.10.
Următorul Capitol MEMORIILE ÎNLĂNȚUITE se referă la datoria noastră a celor de astăzi să cultivăm “neîncetat memoria acestor nemuritori, mucenici mărturisitori, mulți dintre ei devenind sfinți. “p.14.
Apoi urmează Capitolul INSTAURAREA COMUNISMULUI pp.30-35, după care ÎNCHISORI ȘI LAGĂRE COMUNISTE. pp. 54-56.
La finalul Capitolului în proză, autorul dă o dimensiune spirituală îndumnezeirii, pp. 66-88, prin care “religia are un imens potențial în cultivarea respectului pentru demnitatea umană, pentru egalitate, libertata și solidaritate.“
PARTEAa II-a: Aici întâlnim poezii închinate martirilor. Pentru Aurel Constantin Muntoiu cuvântul îl visează, care a fost la începutul lumii, plutind prin întuneric și despărțind apele de lumină. p. 89.
Și-n această parte a creațiilor sale lirice, poeziile au formă de rugăciune prin care poetul, de data aceasta, se supune divinizării memoriei prin talentul său artistic. El se adresează divinității rugându-se pentru cei ce-au făcut rău celor care au avut de suferit de pe urma închisorilor comuniste, dar îi și blestemă pe cei ce ne-au îndepărtat de neam și țară.
Partea versificată a cărții începe cu poezia Oftatul inimii, care se adresează cu “Doamne sfinte și iubite! “, rugându-L să-l pedepsească “Pe cel ce ne-a deportat “, cu imprecația “Crengi uscate l-ar mai plânge./ Iarba rea să-i fie hrană,/ Nu l-ar mai primi pământul,/ Iar omătul suflet să-I cuprindă? Picătură-n rădăcină starpă/ Glod și tină peste neamul lui./ Și pustiu i-ar fi mormântul/ Și nu i-ar mai ști de nume/ Nici în carte sfântă/ Și-n răboj pustiu!“ p. 91. În continuare persist pe ideea blestemului: “Ah, parte să nu ai/ De șuruburi și de roti,/ Șubrede să-ți fie toate,/ Iar rugina să te coace! “ Este vorba de trenul care i-a dus ,pe deținuți din creația lirică Trenul deportării. p. 94.
În poezia Copil pribeag, copilul firav, străin și călător, pribeag și gol, se roagă pentru dușmanii ce vor mormântul să i-l sape: “Te rog din inimă, Iisuse,/ O viață lină să le dai/ Și dă-le, Doamne, picătură de iubire, Iar dor de ură nu fie! “ p. 101.
Îndumnezeirea este peste tot și în această parte versificată a cărții: “Te-aștept din nou Iisus iubit … Mi-e dor de bunătatea Ta/ Ce-o dăruiești și nu aștepți nimic! “ Poezia Să vii la noi. p.149.
Identificarea cu dorința divină este relatată și în ulimele două poezii ale volumului: Vino , Doamne, poetul își exprimă așteptarea și apoi chemarea, că vrea să-i închine gânduri, neavând nevoie de suspin, lacrimi și dureri: “Și-n rugăciune,/ Mă închin la Tine! “ p.172. Zbor în paradis încheie Partea a II-a, versificație, rezultând ca credința și dorința să fie pentru poet un paradis. “Iubirea ce irumpe cu dor nescris,/ Să fie acolo/ Acolo paradis!“ p.173.
STILISTICA: Are rolul de a întări ideea de îndumnezeire, deoarece contribuie la valoarea artistică și literară a acestor poezii cu valoare de rugăciune. Figurile de stil crează imagini surprinzătoare, alături de rima poeziilor care-i bogată și diversă.
IMPRECAȚIA este acidă și merituoasă, după cum s-a văzut în exemplele de la început.
INVERSIUNEA are rolul de a permite să ne adresăm pentru binecuvântare sub orice formă, numai să fie primită sus la cer: – trait-am printre ei, p. 100; văzut-am acolo, p.110; primit-am pe Iisus în iesle, p. 113; așezat-am fân, p. 113; din refrene închina-voi, p.119; turna-vom rugăciuni, p. 137; ani frumoși primit-am în dar, p. 142; crescut-au rădăcini, p. 158; trecut-a timpul, p.163; credeam că fost-ai mereu pe-aproape, p.169.
REPETIȚIA dezvoltă insistența la beatitudinea dumnezeiască: Mamă, mamă, vin la tine!, p.92; Lume, lume plină de ocară. p. 111; Țesut mereu și mereu. p. 131; Mereu, mereu îl vom vedea. p. 135; Și se topește și se topește… p. 140; Dacă trenul merge, merge… p. 163.
COMPARAȚIA are rol stilistic de a pune față în față două ființe, obiecte, comparabile: Albă față ca un crin, p.110; Plăpânda amintire ca o floare. p.137; Călătorii zboară ca o minge… p. 138; Tăcut ca o umbra e călătorul pe corabie. p. 138.
ENUMERAȚIA completează imaginea prin elemente comune: Grele vremuri au să vină,/ Ploi, ninsori și vijelii… p. 96; Bătaie-n ușă: Și spini și ură și priviri întunecate. p. 97; Ceasul serii: spre ceruri și spre stele(enumerație cosmică), p.99.
PERSONIFICAREA cu valoare umană pentru comportament și dialog: Vântul jucăuș, p.105; Un flaut în noapte șoptește… p.144.
ANTITEZA exprimă opoziția elementelor care alcătuiesc rugăciunea pentru îndumnezeire: Cerul și pământul, p.99; Mă rog și pentru vii și pentru morți! p.100; Am lăsat în urmă și dușmanii și părtașii… p.100; Veșnic s-a luptat/ Și în apus și în răsărit… p. 129.
EPITETUL are valoare de determinare sufletească și este de mai multe feluri:
EPITETUL simplu: om tăcut, piept brăzdat, străin pribeag, murmurul nestins, lumina lină, foame potolită, inima-mi însângerată (însoțit de dativul etic -mi), credință neclintită, suferință mută, inimă nestinsă, tăcere adâncă….
EPITETUL simplu la plural, cu valoare multiplă: flori tăcute, oasele zdrobite, ierburi necosite, inimi suferinde (gerunziu acordat), crucile căzute, picioare întomnate, inimile înfrânte, lacrimi pline, surâsuri depline, cruci uitate, șiraguri aburinde (gerunziu acordat), răni deschise, gânduri triste, suflete neîntinate, sclipiri viclene…
EPITETUL invers, trece determinantul pe primul loc pentru valoarea poetică a ideii exprimate: Singular: sfânta biserică, târzia înțelepciune, trist amurg, veșnica lumină,veșnica chemare, zăbava cruce, zdrobita rugăciune… Plural: amare chinuri, nobile taine, nevăzutele cântări…
EPITETUL dublu, cu valoare clară: Singular: apă grea și neagră, sărutul cel bland și preasfânt, noapte grea și-ntunecată, materie hâdă și goală, memorie dragă și sfântă… Plural: flăcări înalte și multe, perdele lungi și prăfuite…
EPITETUL triplu, cu valoare exactă: glas dulce, profund și duios . ..
EPITETUL cosmic, cu valoare de înălțare: stelele înalte, cerul frumos, bolta înstelată, cerul înstelat.
EPITETUL cristic sau biblic, cu valoare de îndumnezeire: har măreț, harul sfânt, duh înălțător, lumină diafană, Dumnezeiescul altar, graiul sfânt, inimi creștine, suflet creștin, glas divin, dragoste divină, credință sfântă…
EPITETUL ornant, aduce culoare rugăciunii: simplu, singular: crinul alb, luna albă, cunună înroșită, floare violetă. Plural: clape negre, urme negre, frunze palide,nuferi dalbi, plopii galbeni, norii alburii, dune aurite. Invers: dalbe flori, galbenul covor, galbenele file…
RIMA este elemental scrierii în versuri prin care cuvintele finale se potrivesc începând cu ultima silabă accentuate. Acele sunete rimate îmbogățesc imaginea îndumnezeirii. Și rimele sunt de mai multe feluri:
RIME obișnuite în care rimează aceleași părți de vorbire unele cu altele, sau părți de vorbire diferite: pământ/sfânt, văpaie/bălaie, pustiu/viu, cenușiu/pustiu, aburi/jghiaburi, plânsul/dânsul, har/dar, cleștar/felinar, toate/coate, suspin/divin…
RIME ce conțin cuvinte care rimează prin ele însele: sfânt/sfânt, credință/credință, dar/dar, stele/stele, s-a așezat/s-au așezat, Hristos/Hristos, tăcute/tăcute, ofrandă/ofrandă, Iisuse/Iisuse, Tine/Tine/Tine, dumnezeiești/dumnezeiești.
RIME cu nume proprii: Iisuse/vise, Hristos/voios, Marie/Ție…
Rime cuprinse prin care un cuvânt intră în componența celuilalt din rimă: divin/vin, rea grea…
RIME rare care prezente în rima versurilor îmbogățesc creația literară: cer/lerui-ler, să fie/e vie, mă-nchin/divin, polară/afară.
Rimă interioară care promovează rugăciunea în interiorul versului: metanii/spovedanii, zare/tare, călător/iubitor, frunză rară/cea mai rară.
Aurel Constantin Muntoiu, prin ÎNDUMNEZEIREA MEMORIEI este un om de suflet, de aceea este bine să păstrăm în suflet o carte de suflet.
Recomand lectura acestei cărți pentru îndumnezeirea memoriei, a sufletului și a trupului. Avem nevoie de tot și de toate pentru tămăduire, înălțare și liniște… BUCURIE, SĂNĂTATE și NOROC!…